– De-ar fi să pleci tu singur pe o insulă nevie
doar tu, pe o pustie geamandură a lumii
un singur lucru spune-mi
pe care l-ai dori
adevărat tovarăş de călătorie?
Călugărul făcu o cruce largă şi zise primul:
– Eu merg cu Dumnezeu şi doar atât
oriunde merg cu El mi-e bine
cu El nu-s singur şi mă apăr de urât
mă însoţesc deci cu divinul ce străjuie în mine
Filozoful adânc tălmăcitor creştea cuvântul:
– Eu iau această carte ce încă nu e scrisă
a moştenit pământul şi e un lucru rar
gândirea toată a lumii va fi într-însa strânsă
şi va sclipi pe boltă ca un imens pulsar
Poetul vindecător de suflet număra norii:
– Şi tu?
– Eu…
mă-nsoţesc cu jumătatea de ceruri promisă[1]